Cea mai buna placa de indreptat parul

De parul lung, matasos, drept dar si jucaus al unei femei se poate indragosti orice barbat. Astfel acesta poate sa reprezinta un atu important al oricarei doamne si domnisoare care vrea sa intoarca privirile curioase si admirative ale celor cu care se intaleste chiar si in timpul celor mai banale iesiri. Pentru ca nu foarte multe femei se bucura de un par cat mai drept fara nicio interventie din partea lor, acestea trebuie sa-si achizitioneze cea mai buna placa de intreptat parul.

Cu siguranta si parul cret sau cel cu cat mai multe onduleuri este frumos, in schimb, cel drept se preteza mai usor pe cerintele actuale, fiind clasic si ingenios in acelasi timp, potrivit pentru iesirile cu prieteni dar si pentru o cina cu partenerii de la locul de munca. Astfel, ar trebui ca si tu, indiferent de lungimea sau culoarea parului, sa detii o placa de indreptat parul care sa te ajute sa te bucuri de un look ingrijit, mereu la moda, ce atrage admiratia celor din jur si se muleaza perfect pe orice ocazie, atunci cand este completat si de vetimentatia adecvata.

Vezi aici placi de indreptat parul cu reduceri !

Pentru persoanele care au par rebel, folosirea unei placi de indreptat parul devine un gest al rutinei zilnice. Pentru ca parul sa nu aiba de suferit din cauza expunerii la un tratament termic reptetat, iti recomandam sa nu-ti achizitionezi orice placa de par ci doar pe cea mai buna. Doar cu ajutorul unui astfel de model te vei putea bucura de rezultatele dorite si in acelasi timp de protectie garantata a podoabei capilare.

Caracteristicile celei mai bune placi de indreptat parul

Placi de indreptat parul gasesti cam la orice magazin care comercializeaza produse de ingrijire personala sau chiar la magazinele mixte ceva mai mari. Gasesti modele destul de ieftine, impresionant de ieftine, de la unele firme producatoare de care cu siguranta nu ai auzit, a caror calitate este mai mult decat indoielnica. Pentru ca iti doresti mai mult, pentru ca doresti ca investitia ta sa fie una corecta, te ajutam cum ai putea sa gasesti cea mai buna placa de indreptat parul:

  • Tipul – in functie de materialul din care este confectionata partea care intra in contact cu parul, placile de indreptat parul sunt de mai multe tipuri. Poti sa optezi pentru modele din ceramica, des intalnite,ce ofera calitate superioara si eficienta maxima. Poti sa alegi o placa de indreptat parul din titan care se incalzeste foarte rapid si sunt foarte puternice, fiind recomandate pentru persoanele cu par des si puternic. De calitate sunt si modele din turmalina care te vor ajuta sa scapi de parul electrizat si indreapta chiar si firele de par foarte rebele si aspre.
  • Temperatura – cea mai buna placa de indreptat parul este cea care ofera rezultate impecabile, indiferent de grosimea firului de par. Astfel temperatura maxima si cea minima pe care o ofera o placa de intins parul sunt valori importante pe care ar trebui sa le stii, la fel ca si usurinta ajustarii temperaturii pe mai multe nivele. Recomandam, astfel acele modele care pot sa ajunga la o temperatura de aproximativ 400 de grade Celsius si care prezinta mai mult trepte de trecere, astfel incat sa se potriveasca pentru toate tipurile de par.
  • Accesorii – pentru ca toate produsele de calitate ar trebui sa detina accesorii, iti recomandam acea placa de indreptat parul care vine la pachet cu cat mai multe accesorii. Printre acestea se numara si manusa de protectie, husa de voiaj si chiar un util manual cu diverse coafuri pe care ai putea sa le incerci utilizand placa de indreptat parul pe care tocmai ai achizitionat-o.
  • Siguranta – functia de oprire automata, manerul mereu rece cu zone speciale pentru aderenta prizei cu mana, functia de blocare, sunt doar cateva dintre masurile de siguranta pe care cea mai buna placa de indreptat parul ar trebui sa le aiba pentru a fi cea mai buna, oferindu-ti garantia faptului ca poti sa o manipulezi in cel mai sigur mod.

Cea mai buna placa de indreptat parul Corioliss

Mai intai, sa facem cunostinta cu firma; Corioliss produce o line completa de produse de ingrijire personala de cea mai buna calitate, destinata stilistilor si clientilor foarte pretentiosi. Astfel era nepotrivit sa nu se gaseasca printre sugestiile noastre si speciala Coroliss placa de intins parul C3 Gold Leopard. Aceasta impresioneaza din toate punctele de vedere. Calitativ este una dintre cele mai bune modele, daca nu cel mai bun, existent in acest moment pe piata. Din punct de vedere al aspectului, cu siguranta designul sau este unul special, original, care o sa te incante.

Placile sale sunt confectionate din titan, beneficiind de un coeficient crescut de alunecare, superior fata de modele a caror placi sunt din ceramica. De asemenea, supraincalzirea firului de par este impiedicata, acesta fiind protejat.

Tehnologia ionica este prezenta, ajutandu-te sa uiti de inesteticul par electrizat. Tehnologia infrarosu, permite incalzirea firului de par din interior spre exterior, impredicand astfel arderea si distrugerea acestuia, dupa folosiri repedate ale placii de indreptat parul.

Te grabesti?  Atunci ar trebui sa stii ca daca detii acest model te vei bucura de o incalzre ultrarapida, temperatura de 210 grade Celisius atingandu-se instantaneu. Temperatura poate fi usor dozata si controlata prin intermediul unui termostat profesional.

Pentru ca in timp ce-ti indrepti parul ti-ai dori sa faci cat mai multe lucruri, te misti mai mereu, privindu-te in oglinda dar tragand cu ochiul si la TV, s-ar putea sa ai probleme daca placa de indreptat parul pe care ti-ai achizitionat-o nu detine un fir foarte mobil. Pentru a avea cat mai multa mobilitate, recomandam cu incredere sa-ti achizitinezi modelul propus de cei de la Coroliss care detine un cordon electric rotativ 360 grade.

Cu un design ce imita pielea de leopard,  placa de intins parul C3 Gold Leopard, incearca si chiar reuseste sa-ti dea cat mai mult curaj, indemnandu-te sa incerci coafuri lejere dar si spectaculoase care au la baza parul cat mai drept.

Cea mai buna placa de indreptat parul Panasonic

Placa de indreptat parul Panasonic EH-HS95-K825 este un model cat se poate de elegant care iti propune o metoda simpla, eficienta si rapida de intindere a firului de par, astfel incat, indiferent de situati, rezultatul sa fie unul de invidiat.

Tehnologia exclusiva Nanoe, dezvoltata de catre Panasonic permite hidratarea eficienta a scalpului astfel incat parul sa-si mentina aspectul placut, sanatos si stralucitor.  Invelisul ceramic, de cea mai buna calitate, iti ofera protectie speciala firului de par, astfel incat, indiferent cat de des vei folosi placa de indreptat parul, acesta nu va avea de suferit.

Oferind 5 trepte de temperatura speciala, vei putea sa te bucuri de conditiile optime atat pentru parul cu fir normal cat si pentru cel fin sau cel vopsit, decolorat sau stesat chimic. Indicatorul LED este de asemenea, de un real ajutor pentru stabilirea detaliilor pentru ca indreptarea parului sa se desfasvore dupa standardele potrivite.

Functia de oprire automata este prezenta, varful placii este mereu rece, la fel ca si manerul sau, astfel incat totul este potrivit pentru a fi folosit fara niciun fel de risc chiar si de catre femeile mai putin indamanatice.

Panasonic isi doreste un loc in trusa ta de produse de ingrijire personala, asa ca ofera-i aceasta ocazie. Cu siguranta, placa de indreptat parul Panasonic EH-HS95-K825 nu te va dezamagi.

Cea mai buna placa de indreptat parul Remington

La un pret cat se poate de avantajos poti sa-ti achizitionezi aceasta placa de indreptat parul Remington PROluxe S9100 care prezinta si functii de cea mai buna calitate, devenind o alegere pe care nu o vei regreta, fiind alaturi de tine pentru cat mai mult timp.

Tehnologia inteligenta OPTIheat iti permite sa te bucuri pentru cat mai mult timp de o coafura rezistenta la factorii externi, fixand-o natural, fara sa o incarce sau sa o deterioreze.  Invelisul ceramic ulimate glide ofera rezultate de 5 ori mai nedete, rezultate ce sunt dovedite prin studii. Alunecarea rapida pe firul de par ofera, dintr-o singura trecere un par cu 50% mai drept comparativ cu eficienta altor produse asemanatoare de pe piata.

Timpul de incalzire este de doar 15 secunde si poti sa optezi pentru 9 trepte de temperatura, ideala pentru toate structurile de par. Ecranul LCD este, de asemenea, foarte util, oferind si un plus estetic placii de indreptat parul Remington.

Functia de blocare a temperaturii, functia de oprire automata, cablul rasucibil, functia de blocare a placilor pentru temperatural, sunt doar cateva dintre inlesnirile care iti ofera protectie maxima in timpul folosirii, astfel incat sa te bucuri de confort si sa fii lipsita de orice grija.

Placa de indreptat parul Remington PROluxe S9100 este un produs foarte prietenos care cu siguranta te va cuceri, atat prin aspect cat si prin functii si prin pretul accesibil, devenind astfel o alegere majoritara.

In loc de concluzie…

Te incurajam sa fii frumoasa, te incurajam sa profiti de dreptul tau de a arata bine, indiferent de situatie. Iti recomandam sa fii o sursa inepuizabila de zambete si de veselie, astfel incat cei din jurul tau sa se molipseaca de la tine. Pentru toate astea, nu trebuie sa faci eforturi importante ci trebuie doar sa ai curajul sa fii TU si sa-ti acorzi ceva mai mult timp.

Cea mai buna placa de indreptat parul nu ar trebui sa lipseasca din trusa ta de produse pentru ingrijire personala, de aceea, te sfatuim sa o achizitionezi. Se va dovedi cat se poate de utila, facandu-te sa te bucuri, in fiecare moment al vietii, de o coafura lejera dar in acelasi timp eleganta care sa te reprezinte si sa te faca sa te simti bine in pielea ta.

Pentru ca frumusetea uneori are nevoie de un imbold, pentru ca ar trebui sa ne ingrijim permanent pentru a ne pastra aspectul placut, iti recomandam doar cele mai de calitate produse, care sa se ridice la asteptarile tale si in acelasi timp sa fie cat mai rapide si mai simplu de folosit. De aceea, nu ai nevoie de orice placa de indreptat parul ci doar de cea mai buna. Doar aceasta va reusi sa te ajute ca oricat de grabita ai fi, sa ai un par cat mai drept, placut privirii care sa-si merite admiratia celor din jur.

Mereu in trend, romantic si senzual dar si sobru si serior, parul drept este alegerea celor mai multe doamne si domnisoare care stiu sa-si transforme orice iesire intr-o adevarata aparitie, incununata de bun gust si eleganta.

 

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Sfaturi utile pentru un păr frumos și sănătos - DeWeekend.Ro Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here